Lucrările de construire a centurii de sud-est a municipiului Arad au ajuns la 44 la sută. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP).

Lucrările au ajuns la jumătate FOTO DRDP Timișoara

Realizarea centurii de sud-est a municipiului
reprezintă primul parteneriat administraţie centrală-administraţie locală,
respectiv Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere, şi Consiliul Judeţean Arad.

Finanţarea acestui
proiect, care are o valoare de aproximativ 300 de milioane de lei, este asigurată
din fonduri europene nerambursabile, cofinanţarea fiind asigurată de statul
român, prin Ministerul Transporturilor.

Amintim că în cadrul proiectului, va fi realizat un
drum de 11 kilometri lungime, un pod peste râul Mureș, un pasaj peste calea
ferată
, cinci sensuri giratorii, două intersecții în cruce, o pistă de
biciclete de 7,2…

Citeşte mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *