Rapid şi Universitatea Craiova se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:00, în Giuleşti, în etapa a doua a play-off-ului. La meci au acces doar copiii sub 14 ani, după ce Rapid a fost sancţionată de Comisia de Disciplină cu disputarea unui meci pe teren propriu fără spectatori, dar a solicitat apoi să fie permisă prezenţa celor mici.
Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, consideră că va fi un meci în care pentru ambele formaţii va conta mai mult rezultatul, decât exprimarea din teren, deoarece miza creează o presiune deosebită asupra celor două echipe. Rădoi consideră că echipa sa este dezavantajată, având foarte mulţi jucători la echipele naţionale, iar unii încă nu au ajuns şi când o vor face nu vor putea susţine niciun antrenament înaintea partidei cu Rapid.
Mirel Rădoi: „E un moment dificil pentru noi”
În această situaţie se află Maldonado, Mora şi Ndong, care ar putea lipsi la partida din Giuleşti, la fel ca…

