„Am finalizat desemnarea constructorilor pe toți cei 320 de km ai A7 (Ploiești – Pașcani), a căror construcție este finanțată prin PNRR”, a anunțat Cristian Pistol, director general al CNAIR.

Constructorul român UMB Spedition a câștigat și ultimul lot al secțiunii Bacău – Pașcani.

Lotul 3 (Mircești – Pașcani) are o lungime de 28 de km și trebuie finalizat în 30 de luni de la semnarea contractului.

Suma de 1,76 miliarde de lei, fără TVA, asigurată prin PNRR, va fi folosită inclusiv pentru construcția a 38 de poduri și pasaje.

Dacă în decurs de 10 zile nu vor fi depuse contestații putem începe procedurile pentru semnarea contractului.

Toate cele 13 loturi finanțate prin PNRR ale Autostrăzii Moldova (A7), cu o lungime totală de 320 de km, au constructori desemnați.

Contractele pentru construcția a 7 loturi au fost deja semnate:

– Dumbrava – Mizil (21 km)

– Mizil – Pietroasele (28,35) km

– Buzău – Vadu Pașii (4,6 km)

– Mândrești Munteni – Focșani Nord (10,94 km)

– Focșani – Domnești Târg (35,60 km)

– Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)

– Răcăciuni – Bacău (21,52 km)

Pe 4 loturi a început deja construcția:

– Dumbrava – Mizil (21 km)

– Mizil – Pietroasele (28,35 km)

– Buzău – Vadu Pașii (4,6 km)

– Mândrești Munteni – Focșani Nord (10,94 km)

În urmă cu ceva timp, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că a dat sarcină CNAIR să parcugră toate etapele astfel încât până la finalul anului să fie semnate toate contractele pentru toate cele 13 loturi.

„A7 este pe tronsonul Ploieşti – Paşcani şi este parte din PNRR. Este cea mai mare parte din PNRR. În total sunt 13 loturi care au fost segmentate. Pentru primul tronson, Ploieşti – Buzău marţi semnăm prmul contract. În cealaltă săptămână urmează al doilea contract.

CNAIR a desemnat câştigătorii, firmele trebuie să aducă documentele să semnăm. Pe tronsonul trei a fost contestat în instanţă rezultatul licitaţiei, sper ca instanţa să se pronunţe rapid şi să reuşim să semnăm şi acolo. Pe tronsonul Buzău- Focşani sunt 4 loturi, s-a terminat depunerea de oferte. Au fost depuse 28 de oferte, acum sunt în perioada de evaluare, iar această perioadă se va încheia săptămâna viitoare. Ţinta pe care am dat-o CNAIR pentru tot tronsonul este ca până la finalul anului să fie semnate toate contractele, pe toate loturile”, declara Sorin Grindeanu în vara anului 2022.

Cotaţia barilului de petrol a scăzut joi cu peste 2%, după ce înmulţirea cazurilor de COVID-19 în China a redus speranţele privind o revenire a cererii de carburant, informează Reuters.

La bursa de la Londra, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna februarie a scăzut cu 1,67 dolari, sau 2,01%, până la 81,59 dolari per baril în jurul orei 9:53 GMT. Pentru barilului de ţiţei West Texas Intermediate, cotaţiile au scăzut cu 1,62 dolari, sau 2,05%, până la 77,34 dolari per baril.

Amploarea celei mai recente epidemii de COVID din China precum şi îngrijorările cu privire la datele comunicate de autorităţile chineze au condus diferite ţări să introducă noi reguli de călătorie pentru vizitatorii chinezi, într-un moment în care Beijingul a început să renunţe la cea mai strictă abordare din lume privind COVID-ul.

„Lipsa de claritate cu privire la situaţia virusului în China a condus la noi reguli de călătorie în diferite ţări, ceea ce ar putea diminua o parte din optimismul anterior”, a declarat Jun Rong Yeap, analist la IG.

Pe lângă înmulţirea cazurilor de COVID în China, cotaţia petrolului a fost afectată şi de aşteptările referitoare la o nouă majorare de dobândă în SUA, în condiţiile în care Rezerva Federală încearcă să limiteze majorările de preţuri pe o piaţă a muncii tensionată.

Pe de altă parte, piaţa petrolului a primit un anumit sprijin din partea deciziei preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin de a interzice exportul de petrol brut şi produse rafinate, timp de cinci luni începând cu data de 1 februarie, către ţările care au aderat la plafonul de preţ occidental.

Cu toate acestea, Germania a estimat că interdicţia Moscovei nu va avea nicio importanţă în practică, deoarece Germania lucrează încă din primăvară pentru a înlocui petrolul rusesc şi a-şi asigura aprovizionarea. O veste bună în acest sens a venit vineri când Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a dezvăluit că a primit o solicitare de rezervare de capacitate din partea firmei kazahă KazTransOil, astfel încât aceasta să poată livra petrol Germaniei prin conducta Drujba în 2023.

Transneft, care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a dezvăluit că firma kazahă KazTransOil a cerut rezervarea unor capacităţi de 1,2 milioane de tone pentru Drujba în 2023.

Potrivit Transneft, rezervarea capacității ar fi fost făcută în ideea livrării unei cantități suplimentare de petrol către Germania, a anunţat joi agenţia de presă RIA Novosti, preluată de Reuters.

Uniunea Europeană a promis că va înceta să mai cumpere ţiţei rusesc via rutele maritime, începând cu data de 5 decembrie, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.

Deşi conducta petrolieră Drujba (Prietenia) este exceptată de la sancţiuni, rafinăriile germane de la Leuna şi Schwedt, care sunt conectate la conducta Drujba, nu au mai comandat petrol rusesc pentru 2023, a informat anterior Ministerul german al Economiei. Oficialii de la Berlin s-au declarat încrezători că petrolul kazah, care ar urma să ajungă în Germania prin conducta Drujba via Polonia, va putea înlocui ţiţeiul rusesc rafinat la Schwedt.

Potrivit RIA Novosti, grupul rus Transneft a precizat că firma KaztTransOil, transportatorul naţional de petrol din Kazahstan, a cerut autorizaţia de a livra o cantitate suplimentară de 300.000 de tone de petrol în primul trimestru al anului următor. Solicitarea KaztTransOil va trebui să fie aprobată de Ministerul rus al Energiei.

KazTransOil JSC este o subsidiară a KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, care deţine 90% din acţiunile KazTransOil.

Săptămâna trecută, directorul general al KMG, Magzum Mirzagaliyev, a declarat că KazMunayGas (KMG) analizează o posibilă livrare de petrol în Germania în luna ianuarie, în regim de probă. „În conformitate cu instrucţiunile preşedintelui statului, KazMunayGas analizează opţiunea efectuării unei livrări de petrol, în regim de probă, în Germania, la începutul lunii ianuarie 2023”, a spus Mirzagaliyev, citat într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a companiei.

Ratele bancare cresc și în 2023, după ce s-au majorat deja cu 56 – 58% în ultimele 12 luni din cauza evoluției ROBOR și IRCC, existând însă câteva soluții pentru a deveni mai suportabile.

IRCC va crește de la 1 ianuarie (de la 4.06% acum, la 5.71% – pentru primele 3 luni ale anului și va fi în jur de 6% – pentru următoarele 3 luni, începând cu 1 aprilie), cunoscându-se, de asemenea, și că ROBOR se va menține la valori ridicate, de cel puțin 7-8%.

Aceasta dacă BNR nu vă mai continua să crească și în 2023 dobânda de politica monetară (care acum este 6.75%) și dobânda de creditare (acum 7.75%) sub presiunea creșterii inflației, care încă nu dă semne de domolire (în luna noiembrie 2022 a depășit așteptările tuturor, apropiindu-se de 17%)”, după cum a subliniat Irina Chițu, director Finzoom.

Concret, din seriile zilnice de IRCC, se face o medie trimestrială, iar valoarea IRCC rezultată se aplică, cu decalaj de 3-6 luni, la creditele în lei cu dobândă variabilă.

Astfel, ROBOR a crescut în 2022 cu aproape 5 puncte procentuale. Iar IRCC trimestrial a crescut cu aproape 3 puncte procentuale în 2022 și va mai crește cu 2 puncte procentuale în prima jumătate a anului viitor (dar tot va fi cu 2 puncte procentuale mai mic decât valorile actuale ale ROBOR)”, a adăugat specialistul.

Pentru a putea face o simulare de calcul, Finzoom se referă la situația unui credit ipotecar de 250.000 lei pe o perioadă de 30 ani (dobândă=indice + 3,50%).

Comparativ cu acum un an, rata cu ROBOR s-a majorat cu 866 lei (creștere de 56%, dar a fost și mai mare în vară, când ROBOR era peste 8%), iar cu IRCC s-a majorat cu 466 lei (36%), iar din 2023 va mai crește cu 300 lei (în total 58% creștere față de ianuarie 2022)”, a afirmat Chițu.

Soluții pentru reducerea ratelor

O soluție pentru reducerea ratelor ar putea fi refinanțarea cu dobândă fixă, la propria bancă (prin negociere directă, sau cu ajutorul unui conciliator de la CSALB gratuit), sau la altă bancă.

Refinanțarea creditului cu dobândă fixă sau trecerea la IRCC merita făcută încă de acum un an. Dar și pentru cei care au făcut trecerea mai târziu, tot au economisit bani.

În exemplul de mai sus:

– La o refinanțare cu 5% dobândă fixă în luna aprilie (când dobânzile fixe începeau cu 4%), până acum se economiseau 7400 lei la rata cu ROBOR și 2000 lei la rata cu IRCC

– Chiar dacă se trecea în aprilie de la ROBOR la IRCC, tot se economiseau 5460 lei la rată.

Acum dobânzile fixe, în ofertele de refinanțare ale băncilor, pornesc de la 6.49% (sau chiar 6.09% pentru credite verzi), pentru o perioada inițială de 3-5-8-15 ani. Pe toată perioada de creditare, dobânzile fixe încep cu 8,89% (dobândă care acum este mai mică și decât dobânda variabilă a unui credit Prima Casă, formată din ROBOR+2% marja băncii)).

Dacă păstrăm exemplul de mai sus, dacă astăzi se refinanțează creditul cu dobândă fixă, rata se reduce cu 910 lei. Dacă se trece de la ROBOR la IRCC, rata se reduce cu 647 lei.

ersul în vacanță cu o altă familie sau cu mai mulți prieteni poate deveni un coșmar, dacă nu respecți câteva reguli, pentru a vă întoarce în relații la fel de bune, precum erați când ați plecat.

Toată lumea pornește să călătorească cu cele mai bune intenții, dar cum vă asigurați că aveți toți un timp relaxant și distractiv fără ca acesta să se încheie într-o călătorie tăcută înapoi la aeroport, unde nu vă mai vorbiți niciodată unul cu celălalt?

Specialiștii au pregătit câteva sfaturi care să vă ajute în pregătirea vacanței perfecte, alături de alte familii.

Asigurați-vă că cei mici se înțeleg la fel de bine ca și adulții

Nu are rost să pleci în vacanță dacă micuțul tău va petrece tot timpul mizerabil sau certându-se pentru că nu se înțelege cu copiii prietenilor tăi. Desigur, copiii vor avea certuri, dar dacă nu ai nicio clipă să-ți citești cartea în liniște din cauza nesfârșitelor plânsete, ce rost mai are concediul?

Planificați împreună vacanța

Planificând împreună vacanța, nu veți avea surprize bruște. De exemplu, a afla că băile sunt comune cu alți rezidenți ar putea fi incredibil de jenant. Descoperirea că vila la care locuiți se află la kilometri de orice alt loc ar putea cauza probleme.

Vorbiți despre bani înainte de a pleca

Înainte de a pleca, vorbește despre cum plănuiești să faci mesele. Vă puteți permite să luați masa în afara orașului în fiecare seară sau vă veți împărți la gătit? Cine va plăti pentru ce? Poate înființați un fond pentru cheltuielile comune.

Afla ce își doresc de la o vacanță 

Nu-mi place nimic mai mult decât să înot în ocean și să citesc o carte. Totuși, m-am căsătorit cu un bărbat care urăște plajele și vrea să viziteze muzeele și orașele vechi, chiar și la 90 de grade. Am învățat să fac compromisuri și exact asta va trebui să faci în vacanță cu o altă familie. Doar pentru că vrei să te relaxezi în jurul piscinei toată ziua, nu înseamnă că vor să o facă și ei.

Un însoțitor de zbor a publicat pe TikTok un clip video în care oferă sfaturi pentru pasageri, relatează LadBible.

Tommy Cimato, însoțitorul de zbor, a trecut în revistă cinci reguli de etichetă la bordul avionului.

Unele persoane sunt suficient de organizate pentru a împacheta mai multe articole de îmbrăcăminte în bagaj, astfel încât să se poată schimba înainte de debarcare, în timp ce altele încearcă să păstreze un stil simplu.

Însă, conform însoțitorului de zbor, singurul lucru pe care trebuie să-l evităm sunt pantalonii scurți.

Nu purtați sau măcar încercați să nu purtați pantaloni scurți într-un avion. E același lucru ca și cu o fereastră. Nu știi niciodată cât de curată va fi”, a afirmat el.

În plus, Cimato a recomandat purtarea blugilor.

Nu atingeți niciodată butonul de tras apa la toaletă cu mâinile goale. Este insalubru și destul de scârbos, așa că atunci când trageți apa utilizați un șervețel”, a adăugat el.

De altfel, în timpul unui zbor de lungă durată, pasagerii din avion trag apa la toaletă de până la 1.000 de ori.

Nu uitați să beți apă. Rămâneți hidratați”, continuă Cimato.

Nu adormiți și nu vă sprijiniți capul de geam. Nu ești singura persoană care face asta și nu știi câți oameni sau copii și-au pus mâinile sau alte lucruri pe fereastră. Nu trebuie să vă fie teamă să anunțați un însoțitor de zbor că vă simți rău. Așa că dacă aveți nevoie de mâncare, apa sau o pungă, te rog informează-ne”, a mai precizat Cimato.

Maroritatea turiștilor care intră în camera de hotel după un zbor lung își aruncă valiza  pe pat și intră oficial în modul vacanță.  Ei bine, se pare că există un lucru în această ecuație care este total greșit, potrivit experților. Și anume, partea cu aruncarea valizei pe pat.

Credeți sau nu, cel mai bun loc în care să vă puneți bagajele atunci când stați la hotel nu este pe pat, pe podea sau chiar și în interiorul dulapului, pe unul dintre acele suporturi pentru bagaje, ci în baia hotelului sau, mai bine, în cadă.

De ce ar trebui să vă puneți valiza în cada de la hotel

Motivul din spatele acestui lucru este mai simplu decât ați putea crede, dar s-ar putea să vă facă pielea de găină: ploșnițele de pat. Aceste creaturi minuscule se ascund în interiorul paturilor, canapelelor și hainelor și se hrănesc cu sângele oamenilor pentru a supraviețui. (Pare desprins dintr-un film de groază, nu-i așa?) Și dacă sunt prezente în cameră, vor sări cu plăcere din pat în bagaje.

„Călătorii ar trebui să evite să își pună bagajele pe suprafețele tapițate și pe pat atunci când ajung la destinație, deoarece ploșnițele se găsesc de obicei pe saltele, arcuri și în crăpăturile mobilei și în interiorul tapițeriei”, spune Brittany Campbell, doctor în științe, entomolog al personalului de la National Pest Management Association (NPMA).

Deoarece este mult mai puțin probabil să infesteze o baie, Campbell spune că este cel mai sigur loc în care să vă depozitați bagajele atunci când sunteți departe de casă este în cadă, în timp ce vă verificați temeinic camera pentru gândaci de pat, fie să vă lăsați lucrurile în baie pe durata întregului sejur.

Ce este în neregulă cu un suport de bagaje?

Din punct de vedere tehnic, nu este nimic în neregulă cu folosirea unui suport pentru bagaje, spune Campbell, care notează că este mai bine decât să vă puneți valiza pe un pat sau pe un scaun – dar numai dacă a fost mai întâi inspectat cu atenție.

„Weekend Adevărul“ a făcut un top al acestora, împreună cu Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), și Tessa Dunlop, jurnalistă și istoric, una dintre personalităţile străine care promovează constant România.

„Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii“

Aflat la aproximativ 10 kilometri de orașul Arad, „Eutopia Gardens“ este un parc floricol ce se întinde pe 24 de hectare și găzduiește nu mai puțin de 4.000 de specii de flori, printre care se numără colecții de bujori, liliac și iris, o atracție deosebită fiind cele 2.000 de soiuri de trandafiri – un număr important dintre ei fiind premiați cu medalii de aur la diferite concursuri internaționale desfășurate pe tot globul.

Eutopia Gardens - cea mai mare gradină de trandafiri FOTO: Eutopia Gardens
Eutopia Gardens – cea mai mare gradină de trandafiri FOTO: Eutopia Gardens

O adevărată simfonie a parfumurilor și culorilor, parcul este cea mai mare grădină de trandafiri din Europa de Est și a fost fondat în anul 2000 de către Mihaela-Aurora Buzatu. După ce s-a ocupat timp de nouă ani de o firmă în domeniul comerţului cu plante de grădină, aceasta a decis achiziţia unui teren şi construirea unui parc dendro-floricol, pentru a deveni o grădină de prezentare şi totodată un cadru plăcut pentru desfăşurarea de activităţi în aer liber pentru cei care doresc o oază de reculegere şi relaxare.

Denumirea parcului provine din limba greacă, însemnând «loc frumos». Motivul alegerii acestui nume este amplasamentul parcului, în apropierea localităţii Mândruloc. În fapt, locul, mărginit în vest de dealurile Ghiorocului şi în sud de pădurile Vladimirescu şi râul Mureş, a avut aceeaşi denumire şi în perioada Imperiului Austro-Ungar, numindu-se pe atunci Schöndorf. Structura parcului cuprinde două mari zone: una destinată colecţiilor de plante şi alta grădinilor tematice“, spun reprezentanții „Eutopia Gardens“.

În ultimele două decenii, parcul dendro-floricol aflat aproape de Arad a fost vizitat de sute de mii de turiști din țară și de peste hotare și a devenit deja un cadru de desfăşurare a numeroase activităţi cultural-educative, artistice, sportive şi de agrement.

Cea mai veche mănăstire rupestră din România

Mănăstirea Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră, realizată în secolul al XIV-lea, care găzduieşte şi cel mai vechi ansamblu de pictură, este vizitată în ultimii ani constant de numeroși turiști din toate colțurile țării.

Mănăstirea Corbii de Piatră FOTO: Denis Grigorescu
Mănăstirea Corbii de Piatră FOTO: Denis Grigorescu

Aflată în satul Jgheaburi, la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Piteşti şi 165 de kilometri de Bucureşti, într-una dintre cele mai frumoase comune din Argeş – Corbi, mănăstirea este cunoscută ca „biserica din piatră“. Lăcaşul de cult construit direct în stâncă este un loc special menţionat în numeroase ghiduri turistice, inclusiv în National Geographic.

„De-a lungul secolelor, biserica rupestră din satul Jgheaburi din comuna Corbi a fost, pe rând, schit de călugări şi de maici, care şi-au găsit adăpostul numit «La Chilii», pe versantul opus al Văii Doamnei, la câteva sute de metri de biserica rupestră, unde şi-au săpat grote. Trebuie spus că biserica este un monument istoric de importanţă naţională. Tradiţia orală și diversele documente legate de istoria acestui loc atribuie ctitorirea bisericii unei monahii, Magdalina, soţia lui Hamza, care îl închină Mănăstirii Argeş“, spune Cristian Cocea, directorul Direcţiei de Cultură, Culte și Patrimoniu Argeş.

Mănăstirea Corbii de Piatră FOTO: Denis Grigorescu
Mănăstirea Corbii de Piatră FOTO: Denis Grigorescu

După ce intrați în mănăstire, puteți vedea şi cel mai vechi ansamblu de pictură din România, realizat în secolul al XIV-lea, înaintea celui de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Ansamblul a fost reînfiinţat în timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521).

Mănăstirea rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată într-un perete masiv de stâncă, înalt de aproximativ 30 de metri şi lung de 14,5 metri. De asemenea, este singurul lăcaş de cult din România ce are două altare funcţionale în acelaşi naos. A existat teoria că cele două altare ar fi fost construite pentru a servi atât cultului ortodox, cât şi celui catolic, însă aspectul lor bizantin infirmă această supoziţie, împingând vechimea construcţiei în primul mileniu al erei creştine.

„Cine are nevoie de Paris când avem orașul Iași?!“

Pentru jurnalista BBC Tessa Dunlop, orașul Iași trebuie neapărat vizitat, fiind plin de locuri speciale și de un farmec inefabil.

Orașul Iași este pentru mine în topul locurilor ce trebuie vizitate în România datorită locurilor de un farmec deosebit și clădirilor minunate. La Iași m-am îndrăgostit și tot aici m-am căsătorit. Iar când am avut nunta la Iași în 2005, toate rudele mele din Marea Britanie au stat la Grand Hotel Traian, ridicat în 1882 după planurile marelui Gustave Eiffel. Cine are nevoie de Paris când avem orașul Iași?!“, a declarat Tessa Dunlop pentru „Weekend Adevărul“.

Palatul Culturii din Iași FOTO: Turismiași.ro
Palatul Culturii din Iași FOTO: Turismiași.ro

Fără îndoială spectaculos, hotelul are o linie arhitectonică impresionantă și a fost ridicat pe ruinele unei vechi cetăți domnești, iar construcția lui a durat nu mai puțin de două decenii. Proiectul inițial prevedea 365 de camere, corespunzătoare fiecărei zile a anului, însă în cele din urmă au putut fi finalizate doar 298 de camere.

În perioada interbelică, palatul aflat în centrul Iaşiului era una dintre puținele clădiri din România dotate cu iluminat electric, ventilație și termostate. Aflat inițial sub numele de Palat Administrativ și de Justiție, acesta a preluat numele de Palatul Culturii în anul 1954, iar în prezent are și funcție de centru muzeal – pot fi vizitate aici Muzeul de Istorie, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Arheologic de sit din Cucuteni.

Biblioteca Universitară din Iași, alt loc de poveste

Un alt loc de poveste din Iași este Biblioteca Universitară, considerată una dintre cele mai frumoase din lume, ce are numeroase manuscrise și cărți de mare valoare.

„Edificiul a fost construit între anii 1930-1934, interiorul fiind lucrat în marmură de Carrara şi mozaic veneţian, iar exteriorul este împodobit cu sobre coloane în stil ionic, pilaştri neodorici, mici frontoane triunghiulare şi medalioane cu personalităţi marcante ale culturii naţionale. Evident, vechimea istorică a aşezământului este mult mai mare, de prin secolul al XVII-lea, printre directori numărându-se şi Mihai Eminescu. Aici se află inestimabile manuscrise, incunabule, cărţi vechi şi rare, unele purtând semnături ilustre (Hasdeu, Eminescu, Creangă, Şt. Procopiu și alții), care provin în principal din biblioteci mănăstireşti şi particulare. Biblioteca este un adevărat tezaur al culturii naţionale“, precizează scriitorul și jurnalistul Sterian Pricope.

Ridicată în perioada 1637-1639 de către voievodul Vasile Lupu, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași este una dintre cele mai frumoase din România și combină forme și structuri tradiționale cu ornamente orientale (persane, turceşti, georgiene) și decorațiuni pline de fast. Conform prestigiosului Ghid Michelin, „voievodul Vasile Lupu dorea să facă din această mănăstire minunea Balcanilor. Pe ziduri sunt pictate scene istorice foarte detaliate, de la haine până la expresiile chipurilor“.

Cea mai mare rezervație de urși bruni din lume

În localitatea Zărnești, la 38 de kilometri de Brașov, puteți vizita un loc cu adevărat deosebit. Este vorba de Sanctuarul de urși LiBEARty, cea mai mare rezervație de urși bruni de pe glob.

În urmă cu câțiva ani, LiBEARty a făcut subiectul unui documentar realizat de postul de televiziune londonez Animal Planet, în seria de șapte episoade realizatorii prezentând cele mai impresionante povești ale ursuleților de la Zărnești.

Inclusiv jurnaliştii de la National Geographic au vizitat rezervația LiBEARty, pentru a afla cum reușesc angajații sanctuarului să salveze urșii din condiții îngrozitoare.

Sanctuarul urșilor de la Zărnești FOTO Millions of Friends
Sanctuarul urșilor de la Zărnești FOTO Millions of Friends

Pentru copii, o vizită la acest sanctuar este o experienţă de neuitat, pe parcursul căreia pot privi urșii de la doar câțiva metri distanță şi pot afla mai multe despre cât de importantă este protejarea animalelor.

Povestea rezervației de urși începe în urmă cu 17 ani, în 2005, atunci când Asociația „Milioane de prieteni“ a semnat un parteneriat public-privat cu Primăria Zărnești, parteneriat grație căruia a primit concesiunea pentru terenul necesar construirii sanctuarului. Acestor eforturi li s-a alăturat WAP (Societatea Mondială pentru Protecţia Animalelor), pentru proiectul „Salvarea urșilor captivi“ – cel mai mare proiect de salvare, îngrijire și bunăstare a ursului brun din Europa.

Am salvat peste 130 de urși de la o viață de coșmar, plină de abuzuri, în cuști minuscule față de nevoia de spațiu a unor astfel de animale, prizonieri între gratii ruginite și cu ciment sub tălpi, în loc de iarbă. Până să ajungă la noi, unii nici nu știau cum e să se cațăre într-un copac, să se ascundă de soare în zilele caniculare, sau să se bucure de o apă suficient de adâncă pentru o bălăceală. Foarte mulți erau ținuți în cuști pe terasele restaurantelor, hotelurilor, pensiunilor, lângă cabane sau benzinării, ca atracție turistică. Au existat și cazuri de «dragoste nemăsurată» a unora care, în loc să îi lase să trăiască în mediul lor natural, au preferat să îi țină după gratii“, declară reprezentanții Asociației „Milioane de prieteni“. Sanctuarul de urși de la Zărnești dispune de 69 de hectare de pădure de stejar.

Un detaliu important: aici nu este permisă vizita copiilor sub cinci ani, din motive de siguranță, pentru o bună desfășurare a vizitelor în sanctuar și pentru bunăstarea urșilor. Sanctuarul se poate vizita doar în cadrul unor tururi ghidate, iar programul de vizitare variază în funcție de anotimp.

În funcție de sezon, de zilele și orele de vizitare, biletele costă între 30 și 40 de lei (copii 5-18 ani), 45-55 de lei (studenți 18-25 de ani) și 60-70 de lei (adulți).

Simbolul monarhiei, semeț între Carpați

Ridicat la inițiativa Regelui Carol I și inaugurat în 1883, Castelul Peleș din Sinaia, județul Prahova, a fost primul castel iluminat electric din Europa. Reţeaua electrică a fost instalată în 1884, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar în 1897 a fost construită centrala electrică. Două turbine, alimentate cu ajutorul apelor râului Peleş, susţineau cinci generatoare de curent, iar acestea iluminau castelul, parcul şi drumul de acces. Clădirea are 160 de camere, iar turnul central măsoară 66 de metri înălțime.

Castelul Peleș FOTO: Shutterstock
Castelul Peleș FOTO: Shutterstock

Din anul 1953, castelul a devenit muzeu naţional, deschis publicului larg. Apoi, după 22 de ani, în 1975, starea de conservare tot mai critică a Castelului Peleș a determinat autoritățile vremii să ia măsura închiderii acestuia şi să evacueze o parte importantă a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate aflată la aproximativ 20 de kilometri de Sinaia. Castelul Peleș a fost redeschis pentru vizitare după 1990.

Unul dintre punctele de atracție ale frumoasei clădiri este Biblioteca regală, ce are numeroase cărți rare, unele dintre acestea având coperți din piele, fiind gravate cu litere de aur. Chiar și pentru cei mai puțin familiarizați cu universul cărților, există un loc special: ușa secretă care deschide o cale de acces în spatele unui raft cu cărți, pe unde regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.

Printre cele mai vizitate săli sunt cele de arme, amenajate la începutul secolului XX, acestea adăpostind peste 4.000 de exponate din Europa și din Orient, realizate între secolele al XIV-lea și al XVII-lea. Sala Maură, o adevărată capodoperă, realizată de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, cel care a restaurat și Mănăstirea Curtea de Argeș, are elemente hispano-maure, iar printre exponate se numără o fântână din marmură de Carrara.

De mai mulți ani, Castelul Peleș este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. Pentru expoziția de bază, tarifele sunt de 12,5 lei (elevi și studenți), 25 de lei (pensionari) și 50 de lei (adulți). Conform raportului de activitate pentru 2021 întocmit de către Muzeul Național Peleș (ce include Castelul Peleș și Castelul Pelișor), anul trecut i-au trecut pragul 224.385 de vizitatori, fiind practic cel mai vizitat muzeu din România.

În București, „pe aripile imaginarului“

Pentru jurnalista britanică Tessa Dunlop, Bucureștiul este un oraș în care și-ar dori să revină ori de câte ori este posibil.

București FOTO: Shutterstock
București FOTO: Shutterstock

„Ultima oară am stat aici la Hotelul Capșa și mi-am imaginat că sunt un diplomat britanic în timpul Primului Război Mondial. Mi-am petrecut mai multe zile plimbându-mă prin fermecătorul Parc Cișmigiu. Și în timp ce mă plimbam, îmi imaginam că mă simt bine cu un iubit într-o barcă cu vâsle. Bucureștiul este un oraș minunat pentru a te lăsa purtat de aripile imaginarului. De fiecare dată când ajung la București pretind că sunt cu zece ani mai tânără decât sunt în realitate. Un alt loc special în București este Calea Victoriei. Înainte de pandemie, am închiriat un apartament încântător pe această stradă și mi-am invitat toți prietenii din România și din Londra să facem o petrecere împreună. A fost o noapte extraordinară“, rememorează aceasta.

Și consultantul în turism Traian Bădulescu recomandă Capitala ca destinație de vizitat. „Bucureştiul a început să devină destinaţie de city break, iar alte mari oraşe din România sunt destinaţii turistice, de evenimente şi de afaceri: Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Oradea, Constanţa, Craiova“, precizează Traian Bădulescu.

La pas de-a lungul rivierei dunărene

Traian Bădulescu recomandă printre destinațiile de vizitat în 2023 riviera dunăreană a județului Constanța. Mai precis, zona Cernavodă – Capidava – Hârșova.

„Lăsând la o parte că de circa 30 de ani merg an de an pe o insulă pe Dunăre, la Capidava (Inelul de Piatră), participând la Academia de vară Atlantykron, pot spune că zona este de un pitoresc deosebit. Avem Cernavodă, unde turiștii pot vizita un muzeu de istorie – orașul este mic, dar cosmopolit, iar aici se află și centrala nucleară. Apoi sunt Capidava, unde sunt ruinele cetății antice cu același nume, comuna lipovenească Ghindărești sau Hârșova. În zonă sunt mai multe hoteluri și pensiuni rurale. De asemenea, Canalul Dunăre-Marea Neagră, care pornește din Cernavodă, este al treilea cel mai lung traseu de navigare din lume făcut de mâna omului, după Canalele Suez şi Panama“, precizează Traian Bădulescu.

Cetatea Capidava-vedere aeriană FOTO: capidava.ro
Cetatea Capidava-vedere aeriană FOTO: capidava.ro

Capidava reprezintă la ora actuală una dintre cetățile cu cea mai mare notorietate pentru frontiera romană a Dunării de Jos, atât pe plan național, cât și internațional, fiind cercetat de numeroși arheologi începând cu 1924. Cu o istorie milenară, între războaiele dintre daci și romani de la începutul secolului al II-lea si secolul al XI-lea, când invazia pecenegă pune capăt locuirii bizantine și apărării Dunării în vadul de la Capidava, monumentul are ziduri de incintă impunătoare, păstrate din vechime, și care atingeau până la șase metri înălțime.

Capidava se ridică pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, șoseaua care leagă localitățile trecând chiar pe lângă zidurile cetății. Cetatea ocupa un loc important în sistemul defensiv roman, făcând parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea, în cadrul măsurilor de organizare a limesului dunărean. Locul era deosebit de potrivit caracterului construcției, oferind o vastă arie de supraveghere. Importanţa strategică a locului a determinat instalarea unei stațiuni militare, precum și amplasarea și dezvoltarea unui centru civil în epoca romană. Toponimul getic de Capidava – însemnând cetatea de la cotitură – confirmă o locuire preromană, poziția geografică deosebită explicând însemnătatea așezării băștinașe, loc ce permitea comunicația între dacii din Dobrogea și cei din Câmpia Munteană“, spune cercetătorul Ioan C. Opriș, coordonatorul științific al șantierului arheologic Capidava.

Până în înaltul cerului

O destinație ce nu trebuie ratată este Maramureșul, o regiune unde ospitalitatea se află la ea acasă, iar tradițiile se păstrează de sute de ani, neatinse.

„În Şurdeşti este cea mai înaltă biserică istorică de lemn din lume, turnul măsurând 54 de metri. De asemenea, cea mai mare biserică modernă de lemn din lume se află în Săpânţa-Peri (tot Maramureş). Turnul are o înălţime de 78 de metri, iar clădirea este considerată cea mai înaltă biserică de lemn din lume, fiind înregistrată în Guinness Book. Nu în ultimul rând, România are unul dintre cele mai… fericite cimitire de pe Pământ. Cuibărit într-un mic sat din judeţul Maramureş, Săpânţa, în apropiere de graniţa cu Ucraina, Cimitirul Vesel nu este doar un loc funerar unic în lume, dar, de asemenea, reprezintă şi un muzeu în aer liber şi o atracţie turistică în sine. De asemenea, Maramureșul are sute de pensiuni rurale și agroturistice, majoritatea păstrând stilul tradițional“, mai spune Traian Bădulescu.

Cimitirul vesel din Săpânța FOTO: Shutterstock
Cimitirul vesel din Săpânța FOTO: Shutterstock

Inclusă în Patrimoniul cultural mondial UNESCO din 1999, biserica de lemn din Șurdești se distinge prin dimensiunea impresionantă a turlei ridicate peste intrare, măsurând în total 72 de metri înălțime.

Cea mai înaltă biserică istorică de lemn din lume, Biserica de lemn Greco-Catolică Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil a fost ridicată pe la anul 1721 de către comunitatea greco-catolică a satului Șurdești și construită din lemn de stejar sub îndrumarea meșterului dulgher Macarie. Biserica este renumită ca realizare arhitecturală. Înălțimea remarcabilă a turlei, proporțiile armonioase ale edificiului și pictura interioară îi conferă titlul de „Catedrala bisericilor de lemn“.

„Turnul-clopotniță, impresionant ca înălțime, este flancat la colțuri de patru turnulețe, semn distinctiv al importanței comunității de la acea vreme. Foișorul este extins spre exterior, având o structură alcătuită din doisprezece stâlpi cu arcade cioplite. Acoperișul are streașină dublă, iar la faţada edificiului este prevăzut un balcon care se suprapune peste pridvor, ceea ce creează o imagine frontală foarte elegantă“, se precizează în prezentarea oficială de pe site-ul Bisericii Șurdești.

Biserica Surdești FOTO: bisericadelemnsurdesti.ro
Biserica Surdești FOTO: bisericadelemnsurdesti.ro

Pictura murală, executată pe lemn, a fost realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către diferiți artiști locali, cei mai cunoscuți fiind Ștefan și Stan.

Monumentală și solidă, îmbinând toate elementele de arhitectură, rezistență și decor sub forma cea mai evoluată a vremii, această biserică este o capodoperă a sculpturii populare în seria bisericilor maramureșene, atingând prin realizarea sa perfecțiunea structurală și estetică.

Și Tessa Dunlop recomandă Maramureșul pentru pasionații de locuri speciale: „Am campat în sălbăticie în Maramureș. Am făcut un foc de tabără, am cumpărat covoare tradiționale și am dansat hora. Ai nevoie de săptămâni întregi, nu de zile, ca să vizitezi Maramureșul“.

Printre păsări și nuferi

Cu peisaje de neuitat, preparate culinare delicioase şi oameni buni de pus la rană, Delta Dunării este o destinaţie certă de vacanţă, indiferent în ce zonă alegeți să mergeți, de la Sulina ori Mila 23 până în satul Dunavăţu de Jos din comuna Murighiol – cel mai îndepărtat loc din Deltă unde se poate ajunge cu maşina, aflat la aproximativ 370 de kilometri de București.

Case în Delta Dunării FOTO: Shutterstock
Case în Delta Dunării FOTO: Shutterstock

O plimbare foarte interesantă pe care o puteți face de la Dunavăţu de Jos pe canale este până la plaja sălbatică de la Perişor, aflată la 30 de kilometri de sat. Drumul cu barca cu motor durează în jur de două ore şi pe traseu puteți face și o scurtă oprire pe lacul Razim pentru a admira sutele de mii de păsări şi nuferii.

Plaja Perişor pare un loc desprins dintr-o poveste. Este îngustă de doar câţiva metri şi arhiplină de scoici, iar resturile de butuci aduşi pe mal de valuri te duc cu gândul la un peisaj demn de aventurile lui Robinson Crusoe.

Plaja Perișor FOTO: Denis Grigorescu
Plaja Perișor FOTO: Denis Grigorescu

Delta Dunării fascinează, hipnotizează și este cu siguranță un loc pe care și raiul este invidios.

Delta Dunării FOTO: Denis Grigorescu
Delta Dunării FOTO: Denis Grigorescu

Este cea mai mare deltă a Uniunii Europene şi una dintre cele mai mari şi cel mai bine conservate zone umede fluviale din Europa. Suprafaţa Deltei Dunării creşte an de an cu 67 de milioane de tone de aluviuni. Biodiversitatea ei se apropie de cea a Marii Bariere de Corali a Australiei, iar Delta Dunării a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1991, cu mai multe zone unde accesul turiştilor este interzis sau limitat (peste 50% din suprafaţa rezervaţiei biosferei este intactă). Recomand pensiunile rurale, hotelurile plutitoare și hotelurile din Deltă. România ar trebui să valorifice turistic și să promoveze, oricum, toți cei peste 1.000 de kilometri de Dunăre, cât se întind pe teritoriul țării“, spune consultantul în turism Traian Bădulescu.

Capitala turismului rural

Zona Bran-Moieciu-Fundata este considerată capitala turismului rural din România, în zonă fiind peste 500 de pensiuni rurale și agroturistice.

Bran este castelul legendarului Dracula şi se află, în prezent, în toate topurile internaţionale ale castelelor şi palatelor istorice. Șirnea, care aparține de Fundata, este cel mai vechi sat turistic al României, iar Fundata s-a dezvoltat armonios ca destinație turistică. Aici există și o asociație turistică, cu peste 30 de pensiuni membre, care a dezvoltat și o aplicație prin care un turist, indiferent la ce pensiune este cazat, poate comanda produse sau servicii de la oricare altă pensiune. În apropiere, merită vizitat municipiul Braşov, care găzduieşte cea mai mare biserică gotică la est de Viena. Biserica Neagră are cea mai mare orgă din Europa, cu aproape 4.000 de tuburi (construită de Buchholz, celebru creator de orgi din Berlin, în 1836), dar și una dintre cele mai înguste străzi din Europa: Strada Sforii“, explică Traian Bădulescu.

Castelul Bran FOTO:Shutterstock
Castelul Bran FOTO:Shutterstock

Biserica Neagră din Brașov ascunde și alte taine și recorduri. Pridvorul sudic al edificiului are canate din lemn de stejar cu stema lui Matei Corvin și a soției sale Beatrice de Aragonia. Cristelnița din bronz – donată în 1472 de către parohul Johannes Reudel – nu a fost afectată de marele incendiu din 1689, ce a distrus majoritatea clădirilor de lemn ale Brașovului. Turnul sudic, înalt de 65 de metri, are trei clopote de bronz, dintre care unul cântărește 6.300 de kilograme, fiind cel mai mare clopot din România“, precizează Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Argeș.

Bogatul Banat

După cum spune consultantul în turism Traian Bădulescu, Timișoara și regiunea Banatului trebuie incluse pe lista locurilor ce trebuie vizitate anul viitor.

„Banatul are un potential turistic enorm, pornind de la municipiul Timișoara și Cazanele Dunării – poate cel mai spectaculos peisaj riveran din Europa –, până la Băile Herculane, cea mai veche stațiune balneară din Europa, atestată din timpul împăratului roman Traian, și Cascada Bigăr – considerată una dintre cele mai frumoase și mai spectaculoase cascade din lume. Timișoara va fi, în 2023, Capitală Europeană a Culturii. Nu trebuie să uităm că Timişoara este primul oraş luminat de lămpi stradale electrice din Europa continentală, încă din 1884“, precizează Traian Bădulescu.

Timișoara, vedere aeriană FOTO timisoara2023.eu
Timișoara, vedere aeriană FOTO timisoara2023.eu

La Timișoara s-a tipărit, în anul 1771, primul ziar în limba germană din Europa Centrală și de Sud-Est: „Temeswarer Nachrichten“. De asemenea, este locul în care au existat prima bibliotecă publică, prima proiecție de film, iar în prezent orașul are trei teatre de stat în trei limbi diferite. Între 1880 și 1914, Timișoara era cel mai important oraș industrial, comercial, financiar și cultural din regiune, admirat pentru excelența artistică în muzică, literatură, pictură, sculptură și arhitectură, cât și pentru inovațiile sale tehnice și științifice.

Conform datelor oficiale de pe site-ul timisoara2023.eu, orașul și împrejurimile sale au în total nu mai puțin de 40.233 de paturi pentru turiști, incluzând aici și capacitățile de cazare din proximitatea granițelor cu Serbia și cu Ungaria.

Cei mai mulți români își vor petrece zilele libere în țară, în marile orașe, care deja au anunțat că vor organiza festivități și evenimente cu ocazia Zilei Naționale, și la munte.

Stațiunile montane și marile orașe sunt și în acest an cele mai căutate destinații pentru minivacanța de 1 Decembrie, după cum arată un nou studiu emis de platforma hotelieră online Travelminit.ro.

Românii își încep ultima lună din an cu o binemeritată pauză. Chiar dacă, în mod tradițional, doar zilele de 30 noiembrie (Sf. Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională) sunt libere, Guvernul a anunțat că și ziua de vineri, 2 decembrie, va fi liberă pentru bugetari, astfel încât să se poată face punte cu weekendul. Această hotărâre nu este valabilă și pentru cei care lucrează în mediul privat, dar cei mai mulți dintre ei și-au luat deja concediu pentru 2 decembrie pentru a profita de cele cinci zile libere.

Cei mai mulți români își vor petrece zilele libere în țară, în marile orașe, care deja au anunțat că vor organiza festivități și evenimente cu ocazia Zilei Naționale. A doua opțiune preferată de români pentru vacanța de 1 Decembrie sunt stațiunile montane, în special Valea Prahovei.

Brașovul, Sibiul și Predealul, în topul destinațiilor alese de români

Românii își doresc să profite din plin de minivacanța de 1 Decembrie, astfel că cei mai mulți au rezervat din timp un sejur de relaxare. Potrivit unui raport publicat de Travelminit.ro, care a analizat datele din perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2022, cele mai căutate zone au fost marile orașe (cu 54% din numărul total al rezervărilor), muntele (cu 22% din numărul total al rezervărilor), stațiunile balneare (cu 11% din numărul total al rezervărilor), plus alte destinații (sate și localități pitorești, cu 11% din numărul total al rezervărilor).

În topul celor mai populare orașe se află: Brașov, Sibiu, Predeal, București , Cluj-Napoca.

Pentru Travelminit, minivacanța de 1 Decembrie este doar apogeul unei perioade foarte frumoase, dar și foarte aglomerate, în care am reușit să le oferim turiștilor sejururi la prețuri accesibile și experiențe de vacanță pliate pe nevoile și dorințele lor. Tocmai ce am încheiat cu succes campania de Black Friday pe promotii.travelminit.ro, am crescut vânzările cu 45% comparativ cu 2021, iar acum ne pregătim pentru o perioadă și mai faină, cea a sărbătorilor de iarnă, pentru care lucrăm deja la numeroase oferte la cazări din toată România, cu reduceri semnificative, pachete promoționale ce pot fi transformate în cadoul de Crăciun perfect pentru cei dragi”, spune Rita Szilveszter – Marketing Manager Travelminit.

Cât au cheltuit turiștii pentru minivacanța de 1 Decembrie

Prețul mediu pentru o cameră dublă/noapte este de 410 de lei în perioada minivacanței. 54% dintre check-in-uri vor fi făcute pe data de 30 noiembrie, semn că românii vor călători încă din prima zi liberă, însă nu toți au rezervat un sejur prelungit.

Potrivit Travelminit.ro, în funcție de numărul nopților petrecute la unitățile de cazare, rezervările se prezintă în felul următor: 34% dintre rezervări sunt pentru 2 nopți, 29% pentru 3 nopți, iar 15% pentru 4 nopți.

Program de Ziua Națională în marile orașe din România

Pregătirile pentru Ziua Națională au intrat deja în linie dreaptă, astfel că mai multe primării au anunțat evenimente și festivități tematice pentru 1 Decembrie.

În București, joi, 1 Decembrie, va fi organizată în prima parte a zilei tradiționala paradă militară în Piața Arcului de Triumf, eveniment la care sunt așteptați români din toate colțurile țării. O altă paradă militară va fi organizată, începând cu ora 12:00, și la Alba Iulia, orașul în care a fost semnată Rezoluția de la Alba Iulia, actul prin care s-a înfăptuit Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român.

Evenimente, spectacole și ceremonii dedicate Zilei Naționale vor fi organizate și în celelalte mari orașe ale țării, inclusiv în Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov, astfel că, indiferent de zona în care turiștii vor alege să își petreacă minivacanța, aceștia vor putea să se bucure de atmosfera de sărbătoare așa cum se cuvine.

Nu în ultimul rând, Târgurile de Crăciun au fost deja deschise în București, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca și nu numai, ceea ce înseamnă că turiștii se pot bucura acum de o experiență festivă completă.

La prima vedere, ajutorul american pentru Kiev a fost mare, dar a constat mai ales în sisteme la care Pentagonul a renunțat deja, așa că armata americană nu a pierdut nimic, în schimb, beneficiile sunt mult mai mari.

Lista ajutoarelor americane de apărare pe care SUA le-au oferit Ucrainei de la începutul invaziei neprovocate și brutale a Rusiei este impresionantă. Dar și mai impresionant este că transporturile de arme în valoare de 21,9 miliarde de dolari au fost dominate de hardware de mâna a doua, sisteme nepopulare sau low-tech, multe dintre ele fiind deja în drum spre casare.

Într-un moment în care Congresul se pregătește să limiteze relativa generozitate a administrației Biden, este de remarcat faptul că ajutorul american nu a fost până acum nici excesiv, nici de așa natură încât să pună în pericol securitatea națională a Statelor Unite, scrie directorul și fondatorul companiei de consultanță Themistocles într-un articol pentru Forbes.

„De fapt, sprijinul militar pentru Ucraina a costat mai puțin decât va plăti Congresul pentru două portavioane cu propulsie nucleară din clasa Gerald R. Ford. În total, navele Gerald R. Ford (CVN 78) și John F. Kennedy (CVN 79) vor costa contribuabilii 26 de miliarde de dolari. În comparație cu aceste portavioane cu probleme, cele 21,9 miliarde de dolari cheltuite pe Ucraina par o investiție mai profitabilă ”, se spune în articol.

Principalele beneficii

Sprijinul pentru Ucraina a ajutat să oprească armata rusă și să dezvăluie că este de fapt un „tigru de hârtie”. Războiul a contribuit la distrugerea pieței de armament a Rusiei, odinioară înfloritoare, și a subminat eforturile Rusiei de a destabiliza regiuni strategice. Lupta a crescut loialitatea ucrainenilor față de țara lor, care joacă un rol critic în dezvoltarea Ucrainei și în lupta împotriva corupției.

„Promovarea rezistenței ucrainene poate chiar pune capăt guvernării cleptocrate a lui Vladimir Putin, deschizând calea către o societate mai justă, dacă nu chiar democratică, în Rusia”, scrie Hooper.

Războiul ruso-ucrainean a arătat, de asemenea, cum poate fi conflictul modern, forțând SUA să recunoască modelele vechi pe care le evitase de zeci de ani. Ea a confirmat, de asemenea, valoarea materialelor de bază, „plictisitoare”, a căror achiziție America o ignora adesea, preferând cele mai moderne și impresionante tehnologii „cum ar fi portavioanele din clasa Gerald R. Ford”.

Investiție cu „randament bun“

Autorul notează că asistența acordată Ucrainei pentru a rezista agresiunii ruse „a dat deja un bun randament investiției”. În trecut America a cheltuit mult mai mult pentru un câștig strategic mult mai mic. Al doilea război din Irak, care a început în 2003, a costat SUA mai mult de un trilion de dolari. Un alt trilion de dolari a trebuit să fie cheltuit pentru războiul din Afganistan până în 2022.

„Pe fondul acestor două conflicte, care nu au adus beneficii strategice semnificative SUA, 21 de miliarde de dolari cheltuiți pentru ajutorul de apărare acordat Ucrainei pare un fleac ”, se spune în articol.

O parte semnificativă a armelor transferate o reprezintă echipamente vechi

Hooper admite că lista armelor transferate este impresionantă. Dar, în același timp, SUA nu au dat prea mult Ucrainei, pentru ca aceasta să submineze securitatea americană. El subliniază că o parte semnificativă a armelor transferate o reprezintă echipamente vechi rusești sau sovietice, inclusiv 45 de tancuri T-72B și 20 de elicoptere Mi-17. Un astfel de echipament ar fi fost dat fie altor aliați ai Statelor Unite, fie ar fi ajuns la fier vechi.

„ Pentru un public larg, transferul vehiculelor blindate de transport de trupe sună spectaculos. Faptul că America a dat Ucrainei aproximativ 200 de BMP-uri M113 sună a ceva serios. Dar experții militari știu că SUA a încetat să construiască astfel de vehicule pe șenile în urmă cu 25 de ani. Iar forțele americane au scăpat activ de ele ”, explică autorul.

Ucraina a primit și alte echipamente excedentare. Din 1999 până în 2014, armata americană a achiziționat multe vehicule blindate M1117 pe roți. Ele sunt mai potrivite pentru misiuni de patrulare militară decât pentru participarea la un război la scară largă. SUA au încercat să scape de aceste vehicule blindate de transport de trupe. Prin urmare, nimeni nu va plânge după cele 250 M1117 care au fost predate Ucrainei.

„Pentru a avea o idee despre locul în care se află Ucraina în ceea ce privește donațiile, Statele Unite au dat 200 de astfel de mașini Columbiei în 2020. Peste 700 de unități au fost produse pentru armata afgană, iar alte 400 au fost trimise forțelor armate irakiene. În Ucraina, aceste transportoare blindate de trupe servesc cel puțin direct obiectivelor Statelor Unite. Trimiterea a 300-400 de „vehicule tactice” poate impresiona publicul larg. Dar acestea sunt doar camioane militare cu o capacitate de transport de 2,5-5 tone ”, scrie Hooper.

El amintește, de asemenea, că contribuabilii americani au dat Ucrainei 477 de vehicule cu protecție împotriva minelor și ambuscadelor (MRAP). Aceste mașini au fost create pentru a lupta cu partizanii. Armata americană era atât de dornică să scape de aceste mașini greu de întreținut, încât le-a distribuit secțiilor de poliție din Statele Unite. De asemenea, Ucraina a păstrat aproximativ 1.200 de „vehicule multifuncționale de mare mobilitate”, cunoscute și sub denumirea de HMMWV. Armata SUA este în proces de înlocuire a acestor jeep-uri mai vechi cu o versiune mai modernă numită Vehicul tactic ușor sau JLTV.

Hooper scrie că Ucraina a primit diverse sisteme de artilerie cu țevi din Statele Unite: 142 de obuziere cu un calibru de 155 de milimetri și 36 de unități cu un calibru de 105 de milimetri, precum și 10 tunuri de 120 de milimetri, același număr de tunuri cu un calibru de 82 de milimetri și 10 sisteme cu un calibru de 60 de milimetri. Cu toate acestea, în America, viitorul acestor sisteme a fost pus sub semnul întrebării.

„Corpul Pușcașilor Marini a vrut să reducă numărul bateriilor sale M777 de la 21 la 5. Dar rolul important al artileriei pe câmpul de luptă din Ucraina le-a schimbat părerile în această privință”, explică Hooper.

În domeniul apărării antiaeriene, toată atenția s-a concentrat asupra sistemelor Patriot, pe care Ucraina nu le-a primit încă , precum și a opt baterii NASAMS. Dar Kievul a primit mult mai multe rachete americane HAWK vechi. SUA nu le-au folosit din 2002. Și având în vedere faptul că mii de astfel de rachete au ieșit de pe linia de asamblare, „ar fi foarte interesant să aflăm cum a funcționat această veche armă pe câmpul de luptă”, notează autorul.

Sistemele avansate, livrate cu greu

El consideră că numărul mic de sisteme avansate din pachetele de ajutor pentru Ucraina poate indica o evaluare ambiguă a strategiilor, capacităților tehnice și instruirii ucrainene. De aceea, va dura ceva timp până când Kievul va primi o baterie Patriot. În câțiva ani vor fi livrate 8 baterii NASAMS. Noii operatori vor trebui să urmeze o pregătire serioasă pentru a utiliza pe deplin echipamentele americane de înaltă tehnologie.

„Avocații“ Ucrainei, care promovează ideea de a crește livrările de arme mai bune și mai moderne către Ucraina, subliniază adesea modul în care armata ucraineană folosește eficient 38 de sisteme HIMARS. Dar Hooper notează că HIMARS este o platformă „trage și uită”. Iar eficacitatea sa depinde mai mult de calitatea rezultatelor identificării țintelor inamice. De aceea, SUA acordă o mare atenție asistenței în domeniul de comandă și control. Posturile de comandă mobile care integrează peste 80 de radare diferite, sisteme de război electronic, sisteme tactice de comunicații, terminale SATCOM și echipamente de informații au ajutat Ucraina să umple golurile critice în capacitățile sale. Și totuși, în timp ce aceste instrumente tactice sunt la mare căutare și în multe cazuri considerate echipamente relativ moderne, SUA au mult mai multe de oferit.

Ucraina a primit și mijloace de înaltă tehnologie și chiar „experimentale”

Autorul notează că Ucraina a primit și mijloace de înaltă tehnologie și chiar „experimentale”. În special, SUA au trimis 700 de unități de drone kamikaze Switchblade, 1.800 de dispozitive Phoenix Ghost, nave de apărare maritimă fără pilot și alte „lucuri mici” interesante.

Astfel de noi „experimente” high-tech costă bani. Dar pentru SUA, înțelegerea modului în care aceste arme vor funcționa pe câmpul de luptă este neprețuită”, explică Hooper.

El admite că rata de utilizare de către Ucraina a mijloacelor portabile relativ moderne, precum rachetele Stinger și Javelin, a depășit capacitatea americană de a le produce. Ucraina a primit 1.600 de rachete Stinger, 8.500 de rachete antitanc Javelin și alte 46.000 de sisteme de distrugere a vehiculelor blindate. Și, de asemenea, 1.500 de rachete antitanc TOW și 13.000 de lansatoare de grenade. SUA le vor trebui mult timp pentru a reface aceste rezerve. Dar, din nou, toate aceste arme sunt doar un grăunte de nisip în arsenalul american. De-a lungul anilor, SUA au produs zeci de mii de rachete Stinger și aproape 50.000 de rachete Javelin.

O altă îngrijorare este modul în care Ucraina consumă obuzele de artilerie. Dar această „revelație”, din nou, este de neprețuit pentru armata americană. Ani de zile, doar o singură echipă de experți în logistică și apărare a fost preocupată de obiceiul Americii de a nu finanța în mod corespunzător producția de muniții și provizii. Până acum, armata a ignorat aceste preocupări, arătând mai mult interes pentru finanțarea de noi arme strălucitoare, în loc să modernizeze baza industrială voluminoasă, murdară și periculoasă care produce muniție”, scrie autorul.

El este convins că identificarea acestor slăbiciuni permite SUA să abordeze aceste probleme acum, când securitatea națională a țării nu este încă sub amenințare directă. Hooper concluzionează că, deși la prima vedere, Ucraina a primit un ajutor militar uriaș din partea SUA, aceasta a constat în mare parte din sisteme la care Pentagonul a renunțat deja.