Un grup de 26 de cetăţeni din Bangladesh, Siria și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două autoutilitare, au fost prinși la Nădlac II.
Erau ascunși în autoutilitară FOTO Poliția de Frontieră
„În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor autoutilitare înmatriculate în România și Polonia. Unul din șoferi transporta paleți pentru o societate comercială din Franța, iar celălalt se deplasa fără încărcătură. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un locaș special amenajat, în spatele banchetei șoferului, 26 de cetăţeni străini”, a declarat inspector de poliţie Alexandru Andrei Dincă.