Liderul PSD Marcel Ciolacu spune că are încredere şi contează pe sprijinul lui Netanyahu pentru a duce relaţia între Israel şi România la un nivel mai înalt.
„Felicitări Benjamin Netanyahu pentru noul mandat ca prim-ministru al Israelului. Contez pe sprijinul dumneavoastră pentru a duce relaţia bună dintre ţările noastre la un nivel mai înalt. Israelul este un prieten şi partener special al României!”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe Twitter.
Benjamin Netanyahu a depus joi jurământul ca prim-ministru al Israelului, revenind în această funcţie pentru a şasea oară.
Premierul Israelului conduce un cabinet al dreptei dure care promite să extindă coloniile evreieşti în Cisiordania ocupată şi să aplice şi alte politici controversate, criticate atât în ţară, cât şi în străinătate, potrivit Reuters.