Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a criticat joi prima vizită a lui Vladimir Putin pe insulele Kurile și a calificat-o drept „absolut inacceptabilă”, potrivit BBC.
Presa de stat din Rusia a relatat că Putin a vizitat Iturup, cunoscută în Japonia sub numele de Etorofu. Aceasta este una dintre cele patru insule din lanțul Kurilelor revendicate atât de Rusia, cât și de Japonia.
Vizita lui Putin „a înrăutățit sentimentele japonezilor față de Rusia”, a declarat Takaichi. Premierul Japoniei a susținut că lanțul de insule reprezintă „un teritoriu unic al [Japoniei], atât din punct de vedere istoric, cât și potrivit dreptului internațional”.
Rusia și Japonia se află de zeci de ani într-o dispută privind Insulele Kurile. Această dispută reprezintă principalul motiv pentru care Moscova și Tokyo nu au semnat un tratat de pace după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Insulele Kurile sunt situate între Hokkaido, în nordul Japoniei,…

