Antrenamentele din perioada Sărbătorilor te pot ajuta să te simți împlinit. Însă poți renunța la ele pentru câteva zile, iar relaxarea poate face minuni.

În timpul Sărbătorilor, accentul cade de cele mai multe ori pe bunătățile pe care le avem pe masa festivă. Pe de altă parte, a fost inoculată ideea că, după Sărbători trebuie să muncim mai mult ca să ardem caloriile suplimentare.

Cultura dietelor ne-a învățat că mâncarea poate fi rea pentru noi și că, pentru a ne menține trebuie să ne abținem de la mâncare sau să exagerăm cu antrenamentele pentru a rămâne în formă.

Nu renunța la plăcerile culinare

„Este o idee banală că trebuie să ardem tot ceea ce mâncăm și pur și simplu nu este dovedită”, a declarat pentru HuffPost Colleen Schreyer, profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins.

“Când mâncăm mai mult decât am mânca în mod obișnuit, așa cum avem tendința în timpul Sărbătorilor, este posibil să observăm anumite schimbări care pot tăia pofta de mâncare. Acest lucru se datorează faptului că organismul nostru este foarte inteligent și se reglează singur, pentru a da senzația de sațietate”, a mai explicat Schreyer.

Corpul transmite acești indicatori și este destul de simplu să îl ascultăm. Dacă îți este servită mâncare care arată delicios, nu trebuie să ai mustrări de conștiință și să te întrebi dacă ar trebui să o mănânci, ci când ar trebui să o mănânci.

Dacă ți-e foame și doar ce ai terminat masa, poți alege să faci o plimbare. Corpul tău îți transmite când are nevoie de energie sau de hrană. Dacă ești plin, poți oricând să păstrezi desertul pentru mai târziu. „Răspunsul nu ar trebui să fie da sau nu, ci să te întrebi: acum sau mai târziu?”, a spus Schreyer.

Nu vei pierde nimic dacă nu te antrenezi de Sărbători

Dacă te îngrijorează că ai putea pierde rezultatele obținute în timpul anului, în timpul Sărbătorilor nu se va schimba nimic, iar acele rezultate nu vor dispărea atât de ușor.

“Atâta timp cât beneficiile exercițiilor fizice sunt obținute în câteva luni sau chiar ani, nu zile sau săptămâni, același principiu se aplică și la pierderea rezultatelor. Câteva zile sau chiar câteva săptămâni de pauză nu vor afecta starea generală de sănătate”, a explicat Schreyer.

Poate acele zile libere ar putea fi exact ceea ce are nevoie corpul tău. Zilele de odihnă ar trebui să fie incluse într-o rutină sănătoasă, potrivit lui Schreyer, deoarece mușchii au nevoie să se vindece după efort intens.

“Sărbătorile reprezintă pauze de la rutină, dar corpul mai are nevoie de un repaus de la dietă și exerciții. Dacă apare sentimentul de vinovăție, acest lucru este cu adevărat contraproductiv”, a spus Alyssa Vela, psiholog. Practic, nimic rău nu se va întâmpla dacă încetinești ritmul în timpul Sărbătorilor, de fapt, odihna s-ar putea să-ți facă foarte bine.

Nu renunța de tot la mișcare

Dacă nu poți sau nu îți dorești să mergi la sală, poți opta pentru o altă activitate fizică sănătoasă, cum ar fi meditația sau mergi la plimbare.

Conform unor studii, 10 minute de activitate fizică sunt suficiente pentru a ne regla starea de spirit. „Poate că nu mergem la sală să ne facem antrenamentul obișnuit, dar putem să facem câteva plimbări rapide de 10 minute după masă, care pot avea beneficii uriașe pentru sănătatea noastră și pentru reglarea nivelului de zahăr din sânge, care ne afectează, de asemenea, starea de spirit”, a spus Vela.

Avem voie să luăm pauze de la antrenament, iar acest lucru este, de fapt, grozav pentru sănătatea noastră. „Există perioade când nu ne putem face rutina de antrenamente: în vacanțe, călătorii sau în cazul unei boli. Și asta este normal”, a completat Vela. „Uneori, odihna este cel mai bun lucru”, a încheiat ea.

Crăciunul este o sărbătoare care îi aduce pe cei dragi laolaltă, dar ce faci când unul dintre musafiri depășește măsura?

Crăciunul, de cele mai multe ori, este sărbătorit în familie și cu prieteni apropiați, fie că este vorba de o cină relaxată sau de o petrecere elaborată. Însă cum trebuie să te porți dacă prietenii și familia ta se comportă inadecvat, dacă fac gafe în exprimare, sunt indiscreți sau beau prea mult?

Experți în comportament și terapeuți au sfaturi utile pentru a face aceste evenimente în familie să decurgă fără probleme.

Pune limite

Tina Alvarado, un terapeut specializat în probleme familiale și căsătorie, precizează că avem parte de aceste discuții inconfortabile și ne luptăm cu aceste situații, deoarece nu suntem conștienți de limitele pe care trebuie să le impunem.

„Există foarte multe motive pentru care cineva are dificultăți când vine vorba să impună limite. De cele mai multe ori, pentru că oamenii au învățat că este nepoliticos să facă acest lucru cu un oaspete”, a spus Alvarado pentru HuffPost.

Dacă încercați să stabiliți limitele, este bine să vă imaginați câteva scenarii posibile înainte de eveniment. „S-ar putea să nu te simți confortabil trecând prin aceste scenarii în mintea ta, dar la fel ca orice nouă abilitate, comunicarea limitelor necesită practică. Dacă știi că cineva din familia ta pare să depășească limitele, te poți pregăti pentru astfel de situații din timp”, a mai spus Alvarado.

„Încerci să fii o gazdă exemplară și să creezi un mediu cald pentru oaspeți, dar dacă o persoană trece această graniță, este nepoliticos față de ceilalți să nu abordezi situația. În aceste cazuri, fă în așa fel încât musafirul nepoliticos să vină să te ajute în bucătărie, iar prin această tactică poți avea o discuție discretă, în care să îi atragi atenția”, recomandă consultantul de imagine Jodi R.R. Smith.

Comentarii jignitoare din partea unui invitat

În toate familiile există o persoană care abordează subiecte deranjante, dar ține morțiș să-și exprime opinia. În acest caz, încercați să abordați înainte de eveniment persoana respectivă și să-i spuneți ce așteptări aveți.

Dacă, totuși, o conversație scapă de sub control, încercați să schimbați subiectul, pentru a evita orice conflict și alegeți un subiect neutru. Smith a sugerat o frază care poate ajuta la rezolvarea conflictului: „Să lăsăm aceste lucruri pentru politicieni, să se certe ei. Unde petreci vacanța?”.

Invitatul care nu mai vrea să plece

,,Bunicul celui mai bun prieten al meu mergea mereu în camera lui, se îmbrăca în pijama, apoi striga din capul scărilor: «Vă mulțumesc tuturor că ați venit! Este timpul să dorm și voi să mergeți acasă». Acest lucru nu va funcționa, însă, pentru majoritatea gazdelor”, a spus Smith.

În schimb, sunt alte indicii care să le dea de înțeles musafirilor că petrecerea s-a terminat. Aceste activități sunt strângerea mesei și oprirea muzicii. Oaspeții care nu înțeleg mesajul subtil ar putea avea nevoie de o abordare mai directă. Când faci invitațiile, menționează și ora de începere și de sfârșit a evenimentului, pentru a evita neînțelegerile.

Musafirul care consumă prea mult alcool

Este foarte posibil ca alcoolul să fie consumat în exces la o petrecere de Crăciun. Dacă te confrunți cu un invitat în stare de ebrietate, ar fi indicat să îl trimiți acasă. Dacă acesta nu cooperează, există posibilitatea să îl cazezi la tine.

„Dacă un oaspete nu cooperează, vezi dacă poți apela la ajutorul unei alte persoane și fii foarte clar în privința consecințelor, dacă musafirul continuă să se poarte inadecvat”, a explicat Juulia Karlstedt, terapeut specializat în managementul anxietății.

„Dacă observi că un invitat bea prea mult, încearcă să îi oferi o băutură fără alcool sau un pahar cu apă, chiar dacă nu este treaba ta să monitorizezi băuturile. Însă atunci când comportamentul său devine jenant sau chiar periculos, ar trebui să intervii”, a încheiat Alvarado.

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenţia că este foarte important să fim atenţi ce, cât şi cum mâncăm la masa de Crăciun, mai ales dacă am ţinut post, pentru că, în caz contrar, avertizează el, sunt şanse mari de a ne petrece sărbătorile de iarnă în serviciile de urgenţă ale spitalelor.

“Este obiceiul ca după slujba de Crăciun toată lumea să se aşeze imediat la masă. Mai bine aşteptăm orele prânzului, iar alimentele trebuie introduse treptat, nu toate deodată. Adică putem începe cu o salată de crudităţi, o garnitură de legume făcute la grătar, asezonate cu friptură, o felie de ananas crud, nu din conservă. Astfel este facilitată digestia“, a explicat, pentru Agerpres, dr. Tudor Ciuhodaru.

Medicul recomandă celor care au ţinut post să fie precauţi atunci când se aşază la masa de Crăciun. “După perioada de post, mai ales dacă aveţi afecţiuni digestive cronice, încercaţi să reluaţi progresiv alimentaţia normală. Puteţi începe cu brânzeturi, legume, fructe, carne de pasăre, urmate, în cantitate medie, de ciorbă şi friptură”, a spus el el. Potrivit acestuia, fiecare masă trebuie să conţină un aliment concentrat.

“Considerăm concentrat orice aliment, cu excepţia fructelor şi legumelor. Aşadar, friptura, sarmalele şi slănina nu se vor consuma la aceeaşi masă, ci separat. Trebuie asigurată cel puţin o jumătate de oră între felurile de mâncare, pentru a evita astfel senzaţia de suprasaturaţie sau sindroamele dispeptice”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Indiferent de starea noastră de sănătate, spune medicul, alcoolul trebuie consumat cu prudenţă.

“Beţi cu capul, nu cu stomacul. Beţi mai ales în asociere cu mâncarea grasă specifică sărbătorilor noastre mai ales acum la sfârşit de an. Asta pentru a preveni pancreatitele, ulcerele, hemoragiile digestive, colicile biliare“, este sfatul medicului. O atenţie sporită la ce şi cât mănâncă în timpul meselor de sărbători trebuie să aibă persoanele cu afecţiuni digestive, boli metabolice, cum ar fi cei cu diabet, gută sau care au afecţiuni cardiace şi care trebuie să respecte regimul dietetic şi să evite dulciurile şi sarea.

Medicul atrage atenţia că nu trebuie să ne ascundem după medicaţie pentru a avea motive să mâncăm sau să bem în exces. Totodată, bolnavii cronici nu trebuie să îşi întrerupă tratamentul. “În plus, apariţia simptomelor digestive precum greaţă, vărsături, tulburări abdominale, tulburări de tranzit, febră sau frison ori cele cardiace, precum durerile precordiale, palpitaţiile, cefaleea, vertijul, necesită prezentarea de urgenţă la spital“, a arătat Ciuhodaru.

Mâncarea în exces, mai spune acesta, ne poate afecta siluetele. Pentru a nu petrece multe ore la sală pentru a da jos kilogramele în plus, medicul recomandă ca de sărbători să mâncăm o cantitate mai mică de carne şi grăsimi şi mai multe salate şi fructe.

“Rezervaţi mai mult timp pentru a petrece în aer liber, faceţi sport, mâncaţi mai puţină carne şi grăsimi sau veţi fi nevoiţi să ţineţi cure de slăbire mai târziu“, este sfatul medicului

Când vine vorba despre masa festivă, nu este nevoie să renunţi la mâncărurile tale preferate: totul stă în moderaţie.  Astfel, o mesele bogate de  Sărbători nu trebuie să se sfârşească cu kilograme în plus sau cu probleme digestive. Iată câteva sfaturi pentru o dietă echilibrată, chiar şi în luna decembrie.

Cheltuieşte înţelept

Ce-ar fi să cumperi exact acele ingrediente de care ai nevoie pentru reţetele preferate ale tale și ale celor dragi? Vei economisi timp, bani şi, mai ales, vei avea mai multă grijă de sănătatea ta şi de-a celor apropiaţi. Și nici nu vei fi tentat să guști mereu din alimentele cu care ți-ai umplut căruciorul, doar pentru că îți făceau cu ochiul în supermarket.

Mănâncă înainte să mergi la cumpărături

Regula se aplică de fiecare dată când faci cumpărăturile, însă în preajma Sărbătorilor, promoţiile şi goana după produse te pot influenţa să cumperi mai mult decât trebuie. Aşadar, nu pleca niciodată la supermarket cu stomacul gol.

Gătește inteligent

Poţi găti preparate în care să foloseşti mai puţin unt, smântână, untură sau alte ingrediente grase. De exemplu, poţi opta pentru carne de curcan sau peşte în loc de carne roşie. Aceasta din urmă, deşi este o sursă esenţială de vitamina B12, fier şi zinc, îţi poate afecta sănătatea, în special inima, dacă o consumi des. Arată-le celor dragi că îţi pasă de sănătatea lor, dar şi de a ta.

Consumă fructe şi legume

La masa de Sărbători, optează și pentru fructe și legume. Din ele, poţi pregăti gustări delicioase, dar mai ales sănătoase!

Ia o pauză de 15 minute

Durează aproximativ 15 minute până când stomacul va trimite semnale creierului, spunându-i „Mă simt sătul“. După ce ai consumat un fel principal, ia o pauză de zece minute. Conversează sau bea un pahar cu apă. În scurt timp, vei simți senzaţia de saţietate!

Dansul sau plimbarea, pe listă

Dansul este o modalitate excelentă de a „arde“ câteva calorii de Sărbători, chiar în sânul familiei şi nu neapărat la o petrecere. De altfel, o plimbare este bine-venită înainte de masa festivă sau după aceea.

Atenţie la băuturile alcoolice

Un pahar cu lichior de ouă conţine 500 de calorii, în timp ce vinul sau berea variază între 150 și 225 de calorii. Bea un pahar de apă plată sau minerală între băuturile alcoolice. Totodată, evită să bei alcool pe stomacul gol.

Observă ce preparate se află pe masă

Priveşte mai întâi opţiunile culinare pe care le ai la îndemână înainte de a pune ceva în farfurie. Observând preparatele, vei putea alege mult mai chibzuit şi mai potrivit.

Zincul este recomandat ca supliment persoanelor care au o carență în organism, dar studii recente relevă că zincul ar putea preveni infecțiile respiratorii virale precum răceala și gripa și ar putea scurta durata bolii, relatează thebrighterside.news.

În 1771, medicul german Hieronymus David Gaubius a prezentat comunității științifice occidentale “un medicament care promitea mult” – zincul. 200 de ani mai târziu, îl putem găsi printre numeroasele suplimente de pe rafturile farmaciilor.

“Se credea, în mod obișnuit, că zincul ajută la prevenirea și tratarea infecțiilor doar în cazul persoanelor care au deficit de zinc, dar cercetările noastre recente contrazic acest lucru”, spune specialistul în medicină integrativă Jennifer Hunter de la Universitatea Western Sydney din Australia.

“Studii efectuate în China au constatat că spray-ul nazal cu doze foarte mici de zinc a redus riscul de îmbolnăvire. Studiile din SUA, care au evaluat efectele profilactice ale zincului cu administrare orală, au fost efectuate pe subiecți care nu aveau deficit de zinc” a afirmat Hunter.

Analiza din SUA a constatat că, în cazul administrării zincului ca prevenție, a existat un risc cu 28% mai mic de a dezvolta simptome ușoare și un risc cu 87% mai mic de a dezvolta simptome moderate și severe. Folosit ca tratament pentru gripe și viroze, zincul a redus  durata bolii. De obicei, administrarea de zinc reducea cele mai grave simptome în aproximativ două zile.

Aceste rezultate reprezintă un pas înainte în tratarea gripelor și virozelor, dar cercetătorii avertizează, de asemenea, că unele dintre studiile realizate au fost de mică anvergură. De asemenea, deși constatările sunt interesante, nu ne pot spune prea multe despre modul în care zincul frânează efectiv o infecție virală precum răceala.

Zincul a fost folosit de-a lungul istoriei pentru combaterea mai multor afecțiuni. Înainte de sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Gaubius a oferit “medicamentul secret” pe care îl descoperise, zincul era vândut în principal de către alchimiști pentru tratarea convulsiilor severe.

Pentru o vreme, în secolul al XIX-lea, zincul a fost folosit pentru tratarea epilepsiei, dar până în secolul al XX-lea, medicamentul a pierdut din popularitate și a dispărut din atenția oamenilor. Abia în anii 1960, zincul a reapărut ca un potențial tratament pentru deficiența de zinc și pentru o afecțiune ereditară rară numită boala Wilson, care provoacă o acumulare de cupru în organele vitale. Ca agent anti-cupru, zincul s-a dovedit de atunci a fi un tratament destul de eficient pentru această boală neurologică.

Suplimente de zinc: efecte secundare minore

Cu toate acestea, atunci când vine vorba de combaterea infecțiilor virale, potențialul său rămâne în mare parte nedescoperit. Unele ghiduri de sănătate recomandă zincul pe cale orală pentru a lupta împotriva infecțiilor respiratorii inferioare, iar pandemia COVID-19 a scos din nou la lumină potențialul său. Zincul a fost folosit in domeniul sănătății ca tratament pentru COVID-19. Riscurile sunt scăzute dacă pacientul este depistat corect pozitiv și dacă doza administrată nu este prea mare.

Pot exista, totuși, efecte secundare minore, cum ar fi greața sau, așa cum se întâmplă frecvent în cazul utilizării unei cantități prea mari de zinc din spray nazal, pierderea mirosului.

Din păcate, datele științifice disponibile nu sunt suficiente pentru a fi siguri care este cea mai bună administrare a zincului și care este dozajul potrivit al suplimentului. „În acest moment, pur și simplu nu există suficiente cercetări pentru a spune dacă un spray nazal cu zinc este mai bun decât un gel nazal sau o pastilă administrată oral, ori viceversa”, a mai spus Hunter.

Concluziile studiilor ajung la un punct comun cu mai multe cercetări în domeniul imuno-nutriției: în special în rândul persoanelor cu un risc mai mare de infectare cu SARS-CoV-2, cercetătorii afirmă că este plauzibil ca zincul să fie eficient atunci când este utilizat în tratarea bolilor respiratorii.

Fotbalul românesc oferă o știre horror în toiul Sărbătorilor de Iarnă! Pentru că, luni, de Crăciun, un angajat al clubului „U“ Craiova, patronat de Adrian Mititelu, a ajuns să fie băgat în spital, înjunghiat, după ce a fost atacat de un grup de suporteri de la rivala CS U Craiova!

Victima, un bărbat de 36 de ani, se îndrepta spre baza de antrenament al celor de la „U“ atunci când, potrivit Orange Sport, a fost abordat de niște huligani, susținători ai celor de la CS U. După un schimb de replici deloc amical, angajatul clubului „U“ Craiova a fost înjunghiat! Sursa citată a notat că victima a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova și, din fericire, e în afara oricărui pericol, în acest moment.

O anchetă e plină desfășurare, în acest caz, însă, deocamdată, se știe doar că atacatorii, patru-cinci tineri, purtau haine cu însemnele clubului CS U Craiova, în momentul în care l-au înjunghiat pe angajatul formației rivale.

Georgina Rodriguez, iubita de 28 de ani a lui Cristiano Ronaldo (37), i-a dăruit fotbalistului, cu ocazia Crăciunului, un Rolls Royce Dawn, un model decapotabil în valoare de 280.000 de euro.

În plină criză energetică mondială, cadoul primit de fotbalistul portughez s-a transformat într-un subiect de dezbatere, având în vedere prețul mașinii. O dezbatere în care a intrat și Miguel Ángel Revilla, președintele din Cantabria din 2015, care a deținut această funcție și între 2003 și 2011.

Miguel Ángel Revilla (79 de ani), președintele regiunii spaniole Cantabria, o comunitate autonomă din nordul țării, a descris cadoul primit de Cristiano Ronaldo din partea iubitei Georgina Rodriguez drept „o pornografie”.

După despărțirea de Mancheter United, Cristiano Ronaldo nu a semnat cu nicio echipă. Foto EPA EFE
După despărțirea de Mancheter United, Cristiano Ronaldo nu a semnat cu nicio echipă. Foto EPA EFE

Într-o intervenție la televiziunea spaniolă pentru a comenta măsurile adoptate de guvern împotriva crizei financiare, Revilla s-a referit la cadoul primit de Cristiano din partea iubitei: „Mi s-a părut pornografic. Având în vedere prin ce trec oamenii, ca astfel de lucruri să apară la TV nu este moral. Acest tip de atitudine este cel mai dur tip de pornografie”, scrie Marca.

Georgina Rodriguez a prezentat zilele trecute un videoclip în care a arătat cadoul pe care i l-a făcut lui Cristiano Ronaldo, un bolid Rolls Royce Dawn decapotabil. Mașina i-a fost livrată lui Ronaldo cu o fundă roșie, mare, pe capotă. „Mulțumesc, iubirea mea”, i-a răspuns Ronaldo pe Instagram, alături de o poză în care se află la volan, cu Georgina și copiii în mașină.

În videoclipul postat de iubita fotbalistului pe rețelele de socializare se observă toate cadourile împărțite în familie. Cei mai mici copii au primit biciclete noi, iar Cristiano Ronaldo  Jr. a primit un simulator de mașini. Starul portughez s-a arătat foarte surprins de darul primit din partea soției sale, automobilul-bijuterie.

Georgina a primit aproximativ 6,6 milioane de like-uri la postare și mii de comentarii cu urări de bine pentru cei doi.

Legendarul fotbalist brazilian Pele a murit la vârsta de 82 de ani, pe data de 29 decembrie 2022. Înmormântarea marelui Pele va avea loc marți, a anunțat clubul Santos.

Primul duel al României cu naționala Braziliei în care juca marele Pele a avut loc la campionatul Mondial din 1970, acolo unde echipa antrenată de Angelo Niculescu a avut o prestație de excepție în meciul pierdut de tricolori cu scorul de 3-2.

Liță Dumitru a avut în acel meci sarcina de a-l anihila pe brazilian, ceea ce s-a și întâmplat, fiind umbra sa pe tot terenul. Din acest motiv, Pele a spus despre român că a fost cel mai tare adversar pe care la avut la acel Mondial. Liță Dumitru era cel mai tânăr jucător de pe teren în acel meci.

„Primele 30 de minute au fost infernale. A fost intervalul în care am jucat altceva decât fotbalul pe care îl știam eu. Intram practic kamikaze la fiecare duel cu el. Îi luam mingea, mă mai dribla, îi luam iarăși mingea. După o jumătate de oră am văzut că nu e imbatabil și apoi am început să joc și ceea ce știam eu”, a declarat Liță Dumitru pentru gsp.ro.

Liță Dumitru
Liță Dumitru

Jucătorul român și-a amintit că a fost scuipat de legendarul Pele, după o intrare dură.

 „Mă depășise, se lansase, era clar că n-am cum să-i mai iau mingea și atunci am făcut un atac brutal, din spate, un clește, direct pe picioarele lui. Mi-am luat “galben”, dar cred că meritam „roșu”. Știu că nea Angelo a dat fiecărui jucător, înainte de meci, o foaie pe care erau scrise calitățile și defectele adversarului direct. Pe foaia mea, la Pele, erau doar calități și un singur defect: poate fi agasat prin vorbe și prin agresivitate. S-a ridicat, mi-a zis „Putana”, apoi m-a scuipat”, își mai amintește Liță Dumitru.

Pele, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a murit joi seara într-un spital din Sao Paolo, Brazilia. Anunțul morții lui Pele a fost făcut de către una dintre fiicele sale, Kely Nascimento. „Te iubim la infinit, odihneşte-te în pace”, a scris ea pe Instagram, din spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde Edson Arantes do Nascimento era internat de o lună.

Clubul Santos a anunțat că trupul neînsuflețit al lui Pele va fi depus luni, 2 ianuarie, la stadionul Urbano Caldeira, acolo unde fanii brazilianului pot merge să își ia rămas bun de la cel care a scris istorie în lumea fotbalului mondial.

Marți dimineață, cortegiul funerar va porni de la stadion și va trece prin fața casei în care locuiește mama lui Pele, Celeste, ajunsă la frumoasa vârstă de 100 de ani. După aceea, cortegiul funerar va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica unde va avea loc înmormântarea, într-un cadru restrâns, la care va lua parte doar familia lui Pele.

Pele este singurul jucător care a triumfat de 3 ori la Cupa Mondială.

La nivel de club, performanţele ”Regelui fotbalului” sunt remarcabile. Cu FC Santos, a câştigat de şase ori campionatul Braziliei (1961, 1962, 1963, 1964, 1965, 1968), două Cupe Libertadores (în sezoanele 1961/1962 şi 1962/1963) şi două Cupe Intercontinentale (1962 şi 1963), potrivit statisticilor de pe transfermarkt.com.

Timp de doi ani (1975-1977) a jucat la echipa americană New York Cosmos, cu care, în 1977, a triumfat în campionatul intern.

De-a lungul carierei de fotbalist, Pele a marcat 1281 de goluri în 1363 de meciuri, record mondial al tuturor timpurilor, potrivit guinnessworldrecords.com.

La 11 noiembrie 1969, ziua când a marcat al 1.000-lea gol, întreaga Brazilie a fost în sărbătoare, iar compozitorul brazilian Eduardo Techa a compus în cinstea autorului golului o ”Suită pentru fotbal”. După marcarea golului, meciul a fost întrerupt timp de mai bine de 15 minute, pentru a face un tur de stadion.

Federația de Fotbal din Rusia va lua astăzi o decizie în ceea ce privește dezafilierea de la UEFA și înscrierea în Confederația Asiatică (AFC), pentru următoarele preliminarii ale Cupei Mondiale din 2026.

Data limită până la care ar trebui să fie ratificată hotărârea este 31 decembrie 2022, după ce la adunarea din 23 decembrie a fost amânată aprobarea schimbării.

După luarea deciziei, dacă aceasta va fi mutarea în Asia, va fi contactat și forul asiatic, acesta putând accepta sau refuza intrarea Rusiei în AFC. Precedenta națiune care a recurs la acest gest a fost Australiei, care a migrat din zona Oceania în cea asiatică, dar din considerente de valoare, nu politice.

Rusia este suspendată din toate competițiile de UEFA și de FIFA și are interdicție de a juca meciuri amicale de acum 10 luni, de când Vladimir Putin a declanșat războiul în Urcraina.

Oamenii de fotbal se opun

Înaintea adunării generale de pe 23 decembrie, care a rămas însă fără rezultat, multe personalități ale fotbalului și oameni de presă au luat atitudine pentru a rămâne în cadrul UEFA și pentru demarea de discuții pentru reprimirea Rusiei în competițiile fotbalistice la niel de țară și de club.

„Opriți-vă din acest demers! Federația de Fotbal din Rusia trebuie să se concentreze, deocamdată, asupra competițiilor interne, în loc să facă planuri pentru o eventuală trecere la AFC. Sigur că nu vorbim despre o decizie ușoară, dar dacă vom juca în Asia, o asemenea mutare nu va fi benefică pentru fotbalul rus“, a spus Andrei Arșavin, fostul mare internațional rus, care a făcut parte din Echipa ideală, la Euro 2008.

Ar putea ajunge la Cupa Mondială din… Statele Unite

Vehement în declarații a fost și politicianul Dimitry Vasiliev: „Sub nicio formă nu trebuie să trecem la Confederația Asiatică de Fotbal! Nu pentru că n-aș respecta acest for, ci pentru că, din niciun punct de vedere, sportiv, economic, politic și psihologic, o asemenea decizie nu ne-ar favoriza. Aș fi avut aceeași poziție și dacă se discuta trecerea Rusiei la Confederația din America de Sud! Am discutat cu mulți oameni din fotbalul rus și nici măcar unul nu mi-a zis că ar vrea să vadă Rusia în AFC“.

Potrivit presei de la Moscova, FIFA nu are nimic împotriva mutării Rusiei în Asia fotbalistică și le-ar permite rușilor să se înscrie în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, unul găzduit de Statele Unite ale Americii – rivala Rusiei -, Canada și Mexic.

Dau Liga Campionilor europeană pe cea asiatică

Dacă rușii vor vota trecerea în Asia, mutarea s-ar realiza și la nivel de club. Astfel, rușii nu vor mai juca în Liga Campionilor, Europa și Conference League, ci în competițiile de pe continentul vecin, alături de echipe reprezentative din Arabia Saudită, Iran, Qatar sau India, pentru ca în fazele superioare să întâlnească formații din Coreea de Sud, Japonia și China.